Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament
Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament

Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament

 
0.0 (0 voto(s))

$ 12


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Compendiu de articole care acordă explicaţii de factură semantică, dar uneori şi etimologică unor cuvinte greceşti mai puţin cunoscute din Noul Testament sau al cărui sens este mai puţin cunoscut pentru cititorii lui. Discursul are un traseu diacronic şi citează clasici ai Greciei antice ca vorbitori ai limbii literare, autorii Septuagintei şi papirusurile descoperite în Egipt ca mărturie a limbii populare.

Asemănarea cu lucrarea lui Francis E. Peters este certă în ce priveşte metodologia, însă limbajul este mult mai accesibil şi lexicul analizat este diferit cele două lucrari fiind prin urmare complementare. Cartea interacţionează cu textul biblic într-o asemenea măsură încât se constituie ca un sprijin deosebit de util pentru studenţii în teologie.

De exemplu, din cele 80 de articole primele 14 au în vedere darurile Sfântului Duh, aşa cum apar ele în textul original din Epistola către Galateni. Mai mult, editorii versiunii româneşti au inclus şi prezentarea în paralel a 5 traduceri ale Bibliei în limba română (1688, 1874, 1914, 1923, 1936), plus traducerea dr. Pascal pentru Noul Testament. Profesorul Barclay echilibrează academismul cercetării cu abilitatea comunicarii realizând un studiu model care îşi poate găsi locul în biblioteca oricarui creştin.

ISBN: clcSB015ro
Referencia de producto: SB015
Peso: 0.250kg
Cubierta: SC
Número de páginas: 384
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.

William Barclay

William Barclay fue un autor cristiano escocés, pastor de la Iglesia de Escocia y profesor de teología que es famoso por su comentario bíblico sobre el Nuevo Testamento. Su trabajo se caracteriza por un estilo accesible y pastoral, que busca hacer el conocimiento bíblico más comprensible para un público amplio, explicando el contexto, las palabras difíciles y la historia detrás de los textos sagrados.