La intrarea în Împărăţie
La intrarea în Împărăţie

La intrarea în Împărăţie

 
0.0 (0 voto(s))

$ 15


Precio:
$ 20.00
Usted Ahorra:
$ 05 (25%)

Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Dumnezeu este împărat mare. Cine se poate asemui cu El? El este îmbrăcat cu măreţie, este încins cu putere. Oştiri nenumărate de îngeri Îi slujesc. Cel Preaînalt nu este limitat de spaţiu şi timp. (Psalmul 93:1)

Noi nu suntem decât oameni păcătoşi, locuitori ai unei planete mici, dar Dumnezeu, în dragostea Lui, a dat jertfa supremă pentru mântuirea noastră.

Împărăţia Sa este veşnică. Nimic din lumea aceasta nu se ridică la splendoarea acestei Împărăţii. Toată faima şi puterea lumii sunt nimic faţă de ea.

Ce pantofi ar trebui s-avem ca să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu? căci ei poartă urmele paşilor noştri de pribegi de pe pământul acesta. Am alergat să facem bine sau am alergat să facem rău? Atunci se va şti căci urmele noastre vorbesc.

Răspunsul este simplu: Împărţia va fi a celor care-L urmează pe Împărat. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi ca pe nişte copii, ne aşteaptă ca să umblăm cu El în călătoria acestei vieţi, ca apoi să ne primească în curţile Lui împărăteşti. Amin!

ISBN: 9786068875491
Referencia de producto: 17166
Dimensiones: 140 x 205 x 17 mm
Peso: 0.222kg
Número de páginas: 237
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.