Nu se poate contesta faptul că la nivel mondial creștinismul a fost copleșit și, oarecum, colonizat de mișcările penticostale și carismatice. Dar poate că și mai periculoasă a fost confiscarea discretă a închinării creștine de către penticostalism, chiar și în acele biserici care resping teologia continuaționistă. Formele de închinare sunt mult mai lejer de acceptat decât declarațiile doctrinare și tind să se infiltreze treptat și fără prea mare opoziție.
În această carte, David de Bruyn demonstrează că închinarea penticostală este caracterizată de anumite elemente particulare care constituie o ruptură incontestabilă față de închinarea creștină istorică, protestantă, sau chiar față de închinarea care a precedat-o. Toate aceste elemente s-au infiltrat în mare parte în ceea ce noi cunoaștem astăzi sub denumirea de închinare evanghelică.