În poeziile acestui volum, intitulat sugestiv Stropi de lumină – stropii simbolizând lacrimile ce sugerează rodul
suferinţelor
autoarei din procesul căutării şi apropierii de Dumnezeu („Mă strâng
dintre lacrimi.../ O mare de lacrimi mă-neacă/.../ Şi-n plâns sunt o
lacrimă-n Domnul?
– O lacrimă), în timp ce lumina reprezintă
speranţa, descoperirea lui Cristos, Care El Însuşi este „vie Lumină?;
Cristos, steaua şi călăuza („Când Domnul întunecă marea/ El pune-ntre
valuri o stea/ …/ Şi steaua e Isus Cristos? – Eu merg) – autoarea
parcurge un traseu similar psalmiştilor, de la deznădejde şi zbucium,
la seninătate şi speranţă, de la frică, la certitudine, de la pământ,
la cer.
Tema centrală a volumului Stropi de lumină este întâlnirea
spirituală cu Cristos. Însă această întâlnire poate avea loc doar
pentru că Dumnezeu a coborât mai întâi, făcând posibilă înălţarea
omului către El.