Cine trăieşte de fapt în noi?
Valorile lui Cristos sau valorile Corintului în care locuim?
Oare se poate ca o biserică înfiinţată de însuşi apostolul Pavel, în care a slujit un an şi jumătate, la amvonul căreia a predicat Apolo (unul dintre cei mai renumiţi predicatori ai Bisericii Primare) ai cărei membri erau evangheliştii Priscila şi Aquila, misionarul Gaiu, avându-i ca diaconi pe Fivi, probabil Stefana, biserica în care a ajuns şi Timotei, ba chiar şi Petru... se poate ca o astfel de biserică să devină cea mai problematică biserică a Noului Testament?
Cum se poate ca cea mai bogată biserică atât în daruri spirituale, cât şi materiale a Noului Testament (Erast, vistiernicul oraşului, era membrul ei), singura biserică primară care nu a suferit persecuţii, să ajungă biserica cea mai atacată de Satan, cea mai divizată relaţional şi cea mai confuză din punct de vedere spiritual?
Iată că se poate, atunci când lumea, nu Cristos ajunge să trăiască în tine sau în biserica ta. Credincioşii din Corint trăiau în Corint, însă şi Corintul încă mai trăia în ei. Dacă ei, atunci, au ajuns în acest fel, oare noi n-am putea ajunge?