Comentariu asupra cartii Exodul - vol. 1 - capitolele 1-18
Comentariu asupra cartii Exodul - vol. 1 - capitolele 1-18

Comentariu asupra cartii Exodul - vol. 1 - capitolele 1-18

 
0.0 (0 voto(s))

$ 45


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Acest comentariu asupra cărţii Exodul a fost scris pentru zidirea bisericii. El nu oferă doar o interpretare a cărţii Exodul, ci şi aplicaţii clare şi concise. Este o carte potrivită pentru oricine doreşte să înţeleagă mai bine ce anume spune Dumnezeu prin Cuvântul Lui. Autorul scrie: "Sper că mai ales pastorii o vor utiliza în pregătirea mesajelor, iar alţi credincioşi în pregătirea studiilor biblice sau în studiul personal.

Dr. Currid oferă o exegeză solidă într-un format accesibil, combinată cu aplicaţii practice care evidenţiază relevanţa acestei cărţi din Vechiul Testament pentru secolul douăzeci şi unu. Volumul de faţă acoperă primele optsprezece capitole din Exodul, relatând istoria persecutării poporului lui Dumnezeu, a eliberării sale de sub domnia Egiptului lui Faraon, şi trecerii Mării Roşii. În centrul acestei relatări stau naşterea, viaţa şi lucrarea lui Moise.

Cuprins:

Listă de abrevieri
Prefaţă
NOŢIUNI INTRODUCTIVE

VOLUMUL 1: UN PERICOL CLAR ŞI IMINENT (EXOD 1-18)

1. SUFERINŢA DIN EGIPT
2. DUMNEZEU RIDICĂ UN ELIBERATOR
3. DECLANŞAREA OSTILITĂŢILOR
4. JUDECATA LUI DUMNEZEU ASUPRA EGIPTULUI
5. PAŞTILE
6. IZBĂVIREA DATĂ DE DOMNUL LA MAREA ROŞIE
7. CÂRTIRILE DIN PUSTIE
8. PREGĂTIRI PENTRU SINAI

Note

ISBN: 9739932673
Referencia de producto: CB055
Dimensiones: 135 x 210 mm
Peso: 0.360kg
Cubierta: SC
Número de páginas: 406
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.