Porumbite albe ca zapada
din eternele gradini de si comori,
voi mereu imi infloriti arcada
cu ghirlanzi de raze si ninsori.
Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingas, luminos si intelept,
v-am cuprins faptura sclipitoare
si v-am strans o clipa langa piept.
Dar curand, voi oaspeti de departe,
stol de flacari si de primaveri,
am lasat ca vantul sa va poarte
catre lumea-ntreaga, mesageri.
Orice dor curat ce-n piept zvacneste,
orice plans pe buze fara grai,
mangaiati-l voi hulubareste,
cu tot harul ciugulit din Rai!
Si facand pe urma cale-ntoarsa,
stol de pace alb si marmorean,
duceti, langa lacrima cea stearsa,
ramuri de maslin lui Dumnezeu…
Costache Ioanid