Monologul polifonic

Discuţia liberă şi nevicleană e un dialog (asemenea celui platonician), e o dialectică, e un joc de tenis unde mingea de fiecare dată e retrimisă partenerului.

Aşa şi cu scrisul, aşa şi-n toate compartimentele spiritului. Şi ele necesită o discuţie slobodă nu numai scriitorului (cugetătorului) cu receptorul său, ci şi a sa cu el însuşi: trebuie să vădească (ori să dea de bănuit) că şi înlăuntrul său pulsează o doză de incertitudine, de smerenie, de spaimă.

Scrisul şi gândirea - când vor să însemne ceva, să fie expresie a cinstei, să nu fie vorbărie ori bruftuire a semenului, punere a sa la punct, muştruluială, manifestare de vanitate ş.a.m.d. - se înfrăţesc cu mirarea, cu tainele, cu pauzele (de nu şi cu tăcerile) şi recunosc partea umbrei, a contradicţiei şi a încâlcelii universale.
N. Steinhardt