Discursuri pentru creştini
Discursuri pentru creştini

Discursuri pentru creştini

 
0.0 (0 voto(s))

$ 20


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Patru paşi spre dobândirea maturităţii spirituale

Dacă găseşte oameni potriviţi, Dumnezeu poate face minuni. Oamenii pot face minuni, dacă reuşesc să-L pună la cârmă pe Dumnezeu care să-i conducă. Puterea deplină a Duhului, care a răsturnat la început lumea, va fi tot aşa de utilă şi în zilele acestea de pe urmă. Nevoia universală a Bisericii sunt oamenii a căror mişcare spirituală schimbă întreaga stare a lucrurilor.

Biserica nu a fost lipsită de astfel de oameni niciodată. Ei împodobesc istoria şi formează minunile divinităţii Bisericii; exemplul şi istoria lor sunt un izvor nesecat de inspiraţie şi binecuvântare. Rugăciunile noastre ar trebui să ceară o creştere a numărului şi puterii lor.

Ceea ce s-a făcut în domeniul spiritual se poate repeta şi chiar mai bine; aceasta este părerea Domnului. El zicea: "Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl" (Ioan 14:12). Trecutul nu a epuizat posibilităţile de a face lucruri mari pentru Dumnezeu. Biserica dependentă de trecut în ceea ce priveşte minunile, puterea şi harul, este o biserică moartă.

Dumnezeu vrea oameni aleşi, oameni din care eul şi lumea au fost izgoniţi printr-o răstignire dureroasă, printr-un eşec care a ruinat eul şi lumea aşa de complet cî nu a mai rămas nici nădejdea şi nici dorinţa de a le recăpăta, oamen icare prin acest faliment şi prin răstignire s-au întors spre Dumnezeu cu mâini curate.

Să ne rugăm cu toată căldura ca promisiunea Domnului făcută celor ce cer, să fie mai mult decât înfăptuită. -- Editura

Cuprins

De ce sunt creştin -- O. Hallesby
Evanghelizarea personală -- Stewart A. James
Fii plin de Duh -- Roy Hession
Putere prin rugăciune -- E. M. Bounds

ISBN: 9738692229
Referencia de producto: 4416
Dimensiones: 144 x 209 x 18 mm
Peso: 0.325kg
Cubierta: SC
Número de páginas: 288
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.