Rugăciunea nu este un lucru schimbător şi efemer. Nu e un glas care sfâşie tăcerea fără să fie ascultat sau luat în seamă. Este o voce care ajunge la urechea lui Dumnezeu, şi trăieşte atâta timp cât urechea Lui este deschisă la rugăminţi sfinte, atâta timp cât inima Lui este vie faţă de lucrurile sfinte.
Viaţa bisericii este cea mai înaltă viaţă, iar slujba sa este rugăciunea. Viaţa ei de rugăciune este viaţa cea mai înaltă, cea mai înmiresmată, cea mai vizibilă. Atunci când casa lui Dumnezeu de pe pământ este o casă a rugăciunii, casa Lui din ceruri este ocupată şi puternică în planurile şi acţiunile ei.
,,Căci casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoareleˮ (Isaia 56:7), zice Dumnezeul nostru. Atunci, armatele Sale pământeşti sunt îmbrăcate cu triumfurile şi prăzile victoriei, iar vrăjmaşii lui sunt înfrânţi din toate părţile.