"Mercellus ascultă în linişte. Încet îşi desfăcu armele şi le aşeză jos, apoi cu tristeţe îşi dezbrăcă armura minunată pe care o purtase cu atâta mândrie. Stătu în picioare înaintea prietenului său îmbrăcat doar cu tunica simplă.
-Lucullus, îţi spun din nou că nu voi uita niciodată prietenia ţi credincioşia ta faţă de mine. Am putea fugi împreuna pentru ca rugăciunile tale să se ridice cu ale mele către Cel pe care-l slujesc. Dar destul! Voi pleca acum. La revedere!
-La revedere, Marcellus! Poate nu ne vom mai vedea n niciodată în viaţă. Dacă eşti vreodată în nevoie sau în pericol, ştii pe cine să te bazezi.
Cei doi se îmbrăţişară, iar Marcellus plecă în grabă."