“Primul răspuns pe care mulți predicatori creștini îl dau este acesta: suferința este un mister. Nu o vei înțelege niciodată. Nu o poți înțelege pentru că nu ești Dumnezeu, căile Domnului sunt mult mai înalte decât ale noastre, gândurile lui Dumnezeu sunt mult mai înalte decât ale noastre și nu vom înțelege niciodată de ce El o îngăduie. De aceea noi trebuie să ne încredem în El și să credem că El are motivele Lui, pe care a ales să nu ni le împărtășească, așa că noi nu putem înțelege. Mințile noastre limitate nu pot înțelege.” (p. 28)
“Această idee, că suferința este un mister, că întotdeauna va fi un mister și că neînsemnatul de mine nu va înțelege niciodată, nu mă satisface din mai multe motive. În primul rând, Dumnezeu dorește ca eu să-L iubesc. Mai mult decât atât, mi-a poruncit să Îl iubesc. Dar dacă El nu îmi explică aceste dezastre, nu mă încurajează astfel să Îl iubesc, nu-i așa? Nu mă încurajează să mă încred în El când face aceste lucruri – ceea ce mă nedumerește. Ca să Îl iubesc, El trebuie să fie un Dumnezeu ale cărui căi să le pot înțelege, într-o oarecare măsură. El trebuie să îmi împărtășească motivele pentru care face anumite lucruri, astfel încât să pot să-I înțeleg gândirea și să mă raportez la El.” (p. 30)