Limanul mult dorit - Seria Cântecul Acadiei vol.5
Limanul mult dorit - Seria Cântecul Acadiei vol.5

Limanul mult dorit - Seria Cântecul Acadiei vol.5

,
 
0.0 (0 voto(s))

$ 33


Nedisponibil momentan


Seria Cântecul Acadiei, o saga plină de patos şi de speranţă, prezintă evoluţia a două familii pe parcursul a douăzeci de ani, de la tragica despărţire survenită atunci când britanicii i-au surghiunit pe acadienii din Noua Scoţie şi până în pragul întemeierii unei noi naţiuni. Întăriţi de credinţa în Dumnezeu şi în cei dragi, membrii familiei Robichaud ajung în cele din urmă în Louisiana, unde se bucură în sfârşit de o viaţă liniştită, pe malul fluviului Mississippi. Familia Harrow, pe de altă parte, rămâne în Noua Scoţie, constituind un adevărat stâlp de lumină, atât pentru englezii, cât şi pentru francezii din ţinut.


În Limanul mult dorit, al cincilea şi ultimul volum al seriei, Janette Oke şi T. Davis Bunn zugrăvesc în culori vii peisajul lumii haotice din timpul revoluţiei americane, care răvăşeşte două continente, dezbinând naţiuni, oameni şi uneori chiar familii. Anne se află în Anglia, Nicole, în Lumea Nouă, şi niciuna dintre ele nu ştie când şi dacă o va mai revedea pe cealaltă...


Şi totuşi, nimic nu este imposibil. O veste neaşteptată le determină pe ambele surori să pornească într-o călătorie plină de primejdii şi de grele încercări spre... „limanul mult dorit”.

ISBN: 9786068282503
Referencia de producto: 11896
Dimensiones: 135 x 205 x 25 mm
Peso: 0.340kg
Número de páginas: 321
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.