Depresia, boala modernităţii
Depresia, boala modernităţii

Depresia, boala modernităţii

 
0.0 (0 voto(s))

$ 22


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Oricine e nevoit sau îşi doreşte câteodată să caute mai multe informaţii despre un anumit subiect. Dar, neavând foarte mult timp la dispoziţie şi neputând citi cărţi de specialitate, voluminoase, scrise într-un limbaj greu de înţeles, e posibil să aibă nevoie de altceva. În colecţia „Scurt şi la obiect”, vă vom supune atenţiei cărţi concise, scrise de specialişti recunoscuţi în domeniul lor de activitate, capabili să redea datele esenţiale şi să le explice într-un limbaj accesibil cititorului de rând. Volumele din această colecţie sunt alese astfel încât să cuprindă următoarele:

• date şi informaţii de referinţă;

• probleme de larg interes;

• sugestii şi materiale pentru aplicaţii sau pentru aprofundarea subiectului.

Pe parcursul a două sau trei ore de lectură, în locul unui film de seară, al unui talk-show sau al unei emisiuni de divertisment, cititorul interesat va putea să se familiarizeze cu tematica abordată în fiecare volum. Baza astfel însuşită va putea fi folosită în scopuri practice sau pentru aprofundarea cercetării. Sperăm că titlurile din această colecţie să vă ofere răspunsuri la întrebările pe care le aveţi şi să vă deschidă orizontul în ce priveşte anumite aspecte la care nu v-aţi gândit încă, îmbogăţindu-vă intelectual şi spiritual.

ISBN: 978-606-732-028-2
Referencia de producto: 14480
Dimensiones: 205 x 135 mm
Peso: 0.094kg
Número de páginas: 86
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.