Unde a fost Dumnezeu
Unde a fost Dumnezeu

Unde a fost Dumnezeu

 
0.0 (0 voto(s))

$ 21


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Când se produce un dezastru, când treci prin necazuri personale, când ne uităm cu teamă la evenimentele care au loc în lume, începem să ne îndoim de faptul că Dumnezeu este cu adevărat bun sau pe deplin stăpân peste toate acestea. 

Cartea aceasta plină de căldură sufletească vine în ajutorul tuturor acelora care se frământă cu asemenea probleme și-i ajută să înțeleagă perspectiva grandioasă pe care le-o oferă Biblia – dar și tragedia de a îmbrățișa orice altă perspectivă. 

Christopher Ash este pastor, învățător și scriitor din partea Casei Tyndale din Cambridge, UK. A scris mai multe cărți, printre care Zeal without Burnout și Listen Up! Este căsătorit cu Carolyn, iar împreună au patru copii și trei nepoți. 

 

CUPRINS 

Introducere Este Dumnezeu cu adevărat în control? 

1. Dumnezeu controlează întregul Univers Ce este open theism (teismul deschis)? 

2. Dumnezeu este nevăzut Îi pasă lui Dumnezeu de lucrurile mărunte din viața mea? 

3. Dumnezeu mai presus de necaz  

4. Dumnezeu Tatăl Cum pot folosi eu adevărul privind suveranitatea lui Dumnezeu pentru a alina pe cineva care suferă?  

5. Dumnezeu care învinge Dacă Dumnezeu este în control, de ce ne mai rugăm? 

6. Dumnezeul care așteaptă Cum pot învăța să opresc îngrijorarea și să mă încred mai mult în Dumnezeu?  

7. Dumnezeu este singur înțelept Dacă Dumnezeu este în control, de ce am durere de cap? 

Concluzie Înfruntând viitorul cu Dumnezeu în control 

Cum le putem vorbi despre suveranitatea lui Dumnezeu celor care nu sunt încă credincioși?

ISBN: 9786068247991
Referencia de producto: 17432
Dimensiones: 130 x 210 mm
Peso: 0.136kg
Número de páginas: 110
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.