Focul prezenței lui Dumnezeu. Apropie-te de un Dumnezeu sfânt
Focul prezenței lui Dumnezeu. Apropie-te de un Dumnezeu sfânt

Focul prezenței lui Dumnezeu. Apropie-te de un Dumnezeu sfânt

 
0.0 (0 voto(s))

$ 33


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Cum ar fi să te întâlnești cu Dumnezeu față în față?

Ai cunoscut vreodată cu adevărat prezența lui Dumnezeu? Dacă nu, ce crezi că îți stă în cale?

Când Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu la rugul aprins, viața lui a fost schimbată, la fel ca și percepția sa cu privire la cine este El. Odată cu acea experiență, Moise a început să înțeleagă și să fie deplin conștient de sacralitatea închinării. Închinarea trebuie să fie pe placul celui căruia ne închinăm, prin urmare, dacă ne închinăm lui Dumnezeu, trebuie să o facem așa cum dorește El. Asta înseamnă să ne închinăm într-un duh de reverență și sfințenie—așa cum a făcut Moise când s-a descălțat și a îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu.

Focul rugului nu l-a înspăimântat pe Moise, ci a turnat în viața sa esența sacralității și i-a prilejuit o experiență a prezenței lui Dumnezeu așa cum nu a mai avut până atunci. Îngăduie acestei cărți să te învețe cum să-L întâlnești pe Dumnezeu într-un mod nou, la fel ca Moise.

 

A. W. Tozer (1897–1963) a fost un teolog, pastor și scriitor autodi-dact ale cărui cuvinte puternice continuă să captiveze intelectul și să trezească sufletul credinciosului din ziua de azi. Este autorul a peste patruzeci de cărți. În căutarea lui Dumnezeu și Cunoașterea Celui Preasfânt sunt considerate lucrări devoționale clasice. Informații despre Tozer și citate din scrierile lui pot fi găsite pe  www.twitter.com/TozerAW.

 

CUPRINS

 

Introducere       7

1.   Moise la rugul aprins       11

2.   Temelia trăirii prezenței lui Dumnezeu       17

3.   Făcuți pentru prezența Sa       25

4.   Școala tăcerii ne pregătește pentru rugul aprins       33

5.   Focul din rugul aprins       41

6.   Ce învățăm de la focul din rug       47

7.   Focul a transfigurat rugul       55

8.   Focul a protejat rugul       61

9.   Rugul a devenit frumos în foc       67

10.   Zidurile care ascund prezența lui Dumnezeu       73

11.   Legătura cu rugul aprins       81

12.   Sălășluirea în locuința tainică a Celui Preaînalt       89

13.   Necesitatea unei experiențe decisive       95

14.   Rugul înaintea căruia îngenunchem       101

15.   Omul care L-a văzut pe Dumnezeu pe scaunul de domnie       109

16.   Făpturile din foc       119

17.   Dumnezeul care se manifestă       127

18.   Ilie și focul       135

19.   Focul din cuptor       143

20.   Binecuvântările prezenței manifeste a lui Dumnezeu       149

ISBN: 978-606-8626-89-5
Referencia de producto: 18794
Número de páginas: 158
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.

A. W. Tozer

Aiden Wilson Tozer fue ministro en la Alianza Cristiana y Misionera de 1919 a 1963, y fue editor de la revista Alliance Witness (hoy día Alliance Life) de 1950 a 1963. Durante su vida, Tozer escribió numerosos libros, siendo el más famoso de ellos La búsqueda de Dios. Además de sus obras, Tozer escribió numerosos ensayos publicados en las revistas cristianas más importantes de su época.