Cei mai multi crestini adopta fata de cartea Apocalipsa una dintre aceste doua atitudini: fie o neglijeaza aproape cu totul, fie ii acorda o importanta fara seaman intre cartile biblice. In ce priveste prima atitudine, motivele nu sunt greu de imaginat. In afara de scrisorile adresate celor sapte biserici din capitolele 2 si 3, cartea este aproape in intregime inundata de procedee literare exotice si inflorate.
Vedeniile ciudate insotite de folosirea constanta a imaginilor si ideilor Vechiului Testament pun cartea in categoria celor „prea grele“ pentru multi cititori neavizati. Putini crestini de astazi obisnuiesc sa mediteze la existenta lor si la semnificatia ei prin intermediul unor metafore precum fiara cu sapte capete sau calaretul apocaliptic.
Deoarece limbajul Apocalipsei ne este atat de strain, tindem sa ne concentram pe acele parti ale Noului Testament care ne parvin ca scrieri cu sensuri mai proprii, precum scrisori sau naratiuni.
Una dintre caracteristicile speciei literare a Apocalipsei era aceea că profetul relata cum a primit revelaţia de la Dumnezeu, iar apoi i se spunea să o scrie pe un sul şi să o sigileze până va veni vremea dezvăluirii ei. Dacă sulul era făcut public, însemna că a sosit vremea şi tainele au fost dezvăluite. Ioan evocă această caracteristică în Apocalipsa 5. Sulul conţine mesajul lui Dumnezeu, adevărul despre împărăţia Sa. Dar cine poate să-l reveleze?
Biblia prezintă o unitate a acţiunii lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, în primul rând, în umbrele istoriei Vechiului Testament şi ale cuvântului profetic, iar apoi ca realitate solidă în Isus Hristos. Unul dintre scopurile principale ale acestei cărţi este să examineze cum interpretează Evanghelia cartea Apocalipsa.
Graeme Goldsworthy (PhD, Union Theological Seminary) a fost conferenţiar de Vechiul Testament, teologie biblică şi hermeneutică la Moore Theological College în Sidney, Australia.