Trăiește înainte să mori
Trăiește înainte să mori

Trăiește înainte să mori

 
0.0 (0 voto(s))

$ 25


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Am folosit multe resurse pentru a mă pregăti să predic despre „descoperirea voii lui Dumnezeu”, însă aceasta este de departe cartea cea mai practică și mai cuprinzătoare pe care mi-a fost dat să o întâlnesc vreodată. Daniel Kolenda intră în profunzimea acestui subiect vital, reușind să îl prezinte însă pe înțelesul cititorului. Cartea este înțesată de ilustrații pline de viaţă luate din Scriptură și de experiențe personale. Singura problemă a fost ritmul lent în care am putut-o parcurge, fiindcă m-am trezit oprindu-mă mereu să meditez la câte o perspectivă sau la o provocare nouă. -WAYNE HILSDEN, păstor, King of Kings Community, Ierusalim

Daniel Kolenda a dat expresie gândurilor sale așa cum ar face-o un artist. Scrierea lui nu seamănă cu o schiță în creion, abstractă și lipsită de contur. Această nouă carte mă duce cu gândul la o pictură pe pânză, unde fiecare tușă a pensulei dă naștere unei explozii de culori care transpune sufletul pictorului în fața ochilor noștri. Fiecare capitol surprinde ceea ce dorește autorul să știm cu privire la chemarea lui Dumnezeu și la voia Lui pentru viața noastră. Întrucât Daniel Kolenda este unul dintre absolvenții cursurilor ținute la Brownsville Revival School of Ministry, i-am urmărit pentru o vreme evoluția. Cred că el se conturează ca o voce care va ajuta la definirea conceptului de evanghelizare în secolul al XXI-lea. -JOHN KILPATRICK

Scopul lui Dumnezeu a fost ca oamenii să aleagă umblarea cu El, nu doar din punct de vedere fizic, ci și moral. Dumnezeu ne-a plămădit în așa fel încât să oglindim natura Sa minunată, iar Biblia spune că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). El este de un altruism desăvârșit, dăruind mereu, asemeni soarelui, care răspândește întotdeauna lumină și căldură. Dacă omul ar fi trăit potrivit chipului imprimat în el, ar fi generat armonie în univers, căci Adam a fost stăpân peste creația lui Dumnezeu.

Referencia de producto: 19466
Peso: 0.268kg
Número de páginas: 206
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.