Handley Carr Glyn Moule (1841 – 1920), a fost cel mai tânăr fiu al lui Henry și Mary Evans Moule. Tatăl lui Handley a fost preot anglican. Handley de tânăr a învățat din exemplul mamei că „rugăciunea este o lucrare foarte reală și monumentală”.
A avut parte de o carieră academică strălucită la Cambridge. Mediul academic a dat naștere în el la îndoieli teologice și întrebări care i-au pus la încercare convingerile din copilărie. Îndoielile lui s-au risipit în timpul vacanței de Crăciun în anul 1866: „Am putut să găsesc și să primesc iertarea și pacea prin lucrarea deplină a Răscumpărătorului, așa cum nu le-am primit niciodată înainte; și să cunosc adevărul și realitatea neclintită a învățăturii Crucii”. Acea experiență a dat un nou scop și o nouă direcție vieții lui. După mulți ani, Moule își aducea aminte de „acea zi plină de bucurie” când „i s-a îngăduit să vadă prezența, iertarea și dragostea personală a Domnului; și nu doar să le privească, ci să le și primească”.
În iulie 1886, Moule a vorbit pentru prima dată la conferința Keswick și a continuat să participe acolo mai mulți ani. Cu ocazia ultimelor lui mesaje acolo, în 1919, a spus: „Nu știu cum să sintetizez mai bine mesajul de la Keswick decât folosind cuvintele lui Robert Murray McCheyne: «Cristos pentru noi este toată dreptatea noastră înaintea unui Dumnezeu sfânt; Cristos în noi este toată tăria noastră într-o lume fără Dumnezeu».” Moule a adus un echilibru scriptural învățăturilor de la Keswick, salvând mișcarea de extremele perfecționismului și ale pasivismului.