Nădăjduiesc că abundenţa harului Său care, întotdeauna, ne oferă mai mult decât ştim noi să cerem sau să gândim, va oferi generos mângâierile Sale tuturor celor aflaţi în criză de ele.
Când El ne caută în răcoarea zilei, ca pe protopărinţii noştri, catedrala dimineţii ni se deschide binevoitor cu psalmi de păsări şi vitraliile frunzelor din marile arcade ale copacilor. Harul se prelinge sonor şi abundent, odată cu lacrima duioşiei sufleteşti.
Deodată, paharul binecuvântărilor dă peste el.
Haina devine cea mai bună.
Viţelul sărbătorii este întotdeauna unul îngrăşat.
Bucuria devine de negrăit.
Pacea întrece orice pricepere.
Speranţa devine strălucita noastră nădejde.
Cuvintele devin de prisos, la acest ţărm de mare cu peşte pe jăratic, când nimeni nu îndrăzneşte să spargă oglinda liniştii cu săgeata întrebării inoportune. Atunci ştii că este El şi îţi este îndeajuns.