O virtute cardinală care-nnobilează firea
Este azi, ca-ntotdeauna, harul cel numit slujirea.
Dacă-n univers e pace printre frumuseţi pioase,
Asta i se datorează şi slujirii virtuoase.
Dumnezeu a pus în toate entităţile create
O sudură ce-i perfectă între har şi libertate;
Harul pe noi toţi ne leagă şi ne ţine în fiinţă,
Libertatea e acceptul de-a rămâne în credinţă.
Nu există fericire într-o viaţă egoistă,
Ci-n slujirea reciprocă darurile coexistă.
Dacă unul s-ar exclude, ar pieri şi armonia
Şi atunci subit s-ar stinge, netrăită, bucuria.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ucenicul este-o mostră a slujirii devotate,
Dacă face lucruri bune cu-ale sale mâini curate.
Robu-i gata la poruncă şi tot timpul el slujeşte,
Iar la urmă doar Stăpânul pe deplin îl răsplăteşte.
(extras din poezia „Slujirea în smerenie”)