Poemele întâlnirii cu Mirele Ceresc
Poemele întâlnirii cu Mirele Ceresc

Poemele întâlnirii cu Mirele Ceresc

 
0.0 (0 voto(s))

$ 45


Disponibil

  Agregar al Carro de compras

Crinul mărturiei mele 

Pentru Cel mai sus de stele 

Va-nflori în acea Țară 

Unde-i veșnic primăvară. 

 

 Pacea sfântă și iubirea

 Îmi vor limpezi privirea 

Când lăsând al lumii fus 

Voi sta-n fața lui Isus. 

 (versuri din poezia Epilog) 

 

 Poetul Corneliu Livanu s-a născut în anul 1950, în satul Dumeni, comuna George Enescu, jud. Botoșani într-o familie de credincioși cu mulți copii, unde a primit o educație spirituală aleasă, fundamentată pe adevărul Sfintei Scripturi. În anul 1969 a absolvit Liceul Economic din Botoșani. A urmat apoi cursurile Academiei de Științe Economice din București (absolvite în 1974). Stabilit definitiv în București, profesional vorbind, a lucrat ca analist‑programator, apoi ca economist și contabil-șef în diferite entități de tip ONG/ SRL. 

 Pe plan spiritual, Corneliu Livanu, chemat și înzestrat fiind de Domnul cu harul preoției, a evoluat slujind ca diacon și ca prezbiter în diferite biserici penticostale. Ordinat pastor, a slujit în biserica penticostală din localitatea Voluntari (Ilfov). În prezent, ajuns la o vârstă venerabilă, slujește ca pastor onorific în biserica penticostală „Trompetului” din București. 

 Pe plan literar, însă, Corneliu Livanu a primit de la Domnul și talantul scrisului inspirat, pe care l-a pus cu zel în „negoț”, scriind și publicând zece volume de poezie creștină de certă valoare, inspirate fiind din inepuizabila sursă, Cartea cărților (Biblia). 

 Prin felul în care a știut să armonizeze științele exacte cu literatura și teologia, Corneliu Livanu este, ca foarte puțini alții, matematicianul-poet și poetul‑pastor. Mă bucur să-l fi cunoscut și slavă Domnului pentru el, amin. (Ticu Leontescu, 26.05.2024)

ISBN: 9786067322668
Referencia de producto: 20903
Dimensiones: 145 x 200 mm
Número de páginas: 404
Idioma: Rumano

Comentarios y opiniones

Escriba un comentario para este producto

You must be logged in and purchase this product to leave a review.